Dragi colegi, dragi prieteni,

În această zi atât de specială, când se împlinesc 45 de ani de la absolvirea Facultății de Medicină Generală, Promoția 1981, a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, gândul meu este, cu toată emoția, alături de voi.

Mi-aș fi dorit să fiu astăzi împreună cu voi, să vă revăd, să vă strâng mâna, să vă îmbrățișez și să ne bucurăm de această întâlnire pe care, poate, fiecare dintre noi a așteptat-o în felul său.

Din motive obiective, voi putea fi alături de voi abia mâine, dar astăzi vreau să vă transmit toată prețuirea și bucuria mea pentru această aniversare.

Pentru că unele întâlniri nu sunt simple întâlniri.

Sunt întoarceri în timp.

Iar întâlnirea noastră este una dintre ele.

Au trecut 45 de ani de când am plecat împreună din facultate, cu diplomele în mână și cu sentimentul că lumea ne așteaptă.

Eram tineri. Aveam vise, speranțe și poate chiar convingerea că avem înainte o eternitate.

Astăzi știm că nu a fost o eternitate.

A fost o viață.

O viață în care fiecare dintre noi și-a urmat propriul drum.

Am devenit medici. Am tratat oameni, am luat decizii grele, am cunoscut bucuria de a salva, de a vindeca, de a alina. Am cunoscut și neputința în fața unor boli pe care nu le-am putut învinge.

Avem familii, copii, poate nepoți. Am avut împliniri și încercări. Am câștigat și am pierdut.

Și, inevitabil, timpul ne-a schimbat.

Dar nu ne-a schimbat ceea ce ne leagă.

Pentru că, oriunde ne-a purtat viața, am rămas Promoția 1981.

Aceiași colegi care au împărțit sălile de curs, emoțiile examenelor, nopțile de studiu, stagiile clinice și primele speranțe ale profesiei.

Poate că atunci nu am înțeles cât de important era ceea ce trăiam.

Astăzi înțelegem.

Când privim în urmă, nu ne amintim doar cursuri, examene sau stagii. Ne amintim chipuri, voci, gesturi, prietenii și momente care au rămas undeva, în profunzimea memoriei noastre.

Și poate că aceasta este una dintre marile frumuseți ale timpului:

amintirile au rămas tinere, chiar dacă noi am îmbătrânit.

Această aniversare nu este doar despre trecut.

Este despre recunoștință.

Recunoștință pentru profesorii care ne-au format și pentru Universitatea care ne-a oferit nu doar o profesie, ci și o responsabilitate.

Profesia de medic ne-a învățat că știința, oricât de importantă, nu este suficientă fără omenie. Că, dincolo de diagnostic, există întotdeauna un om. Un om care suferă, care speră și care ne încredințează, uneori, ceea ce are mai de preț.

Pentru acest privilegiu trebuie să fim recunoscători.

Astăzi, gândul nostru se îndreaptă și către colegii care nu mai sunt printre noi.

Au pornit alături de noi și fac parte pentru totdeauna din povestea acestei generații.

Nu îi mai putem avea aproape, dar îi putem păstra în ceea ce avem mai durabil: memoria și sufletul nostru.

Aș dori să adresez un cuvânt special doamnei Rector Anca Buzoianu, care ne onorează prin prezența sa.

Doamnă Rector, vă mulțumim că sunteți astăzi alături de noi. Pentru Promoția 1981, prezența dumneavoastră este mai mult decât un gest academic: este o punte vie între generația care a fost cândva studentă aici și generațiile de medici pe care Universitatea „Iuliu Hațieganu” le formează astăzi. Prin dumneavoastră simțim că legătura dintre trecutul nostru și viitorul acestei mari școli medicale rămâne vie.

Dragi colegi,

Când mă gândesc la voi, nu mă gândesc doar la colegii de facultate.

Mă gândesc la oamenii cu care am împărțit una dintre cele mai importante perioade ale vieții.

La anii în care ne-am format profesional și uman.
La emoțiile examenelor.
La primele întâlniri cu pacienții.
La bucuriile și neliniștile începutului de drum.

Atunci priveam înainte.

Astăzi privim în urmă și înțelegem cât de repede a trecut timpul.

Dar poate că nu trebuie să privim anii care au trecut cu nostalgie, ci cu recunoștință.

Am avut șansa să trăim o profesie extraordinară. Am avut șansa să fim utili oamenilor. Am avut șansa să ne întâlnim și să ne regăsim, după decenii, cu aceeași emoție.

De aceea, întâlnirea de astăzi este mai mult decât o aniversare.

Este o întoarcere acasă.

O întoarcere la locul de unde am plecat ca tineri și unde am primit o parte din identitatea noastră.

Iar acum, când vă întâlniți, vă rog să priviți unii către ceilalți nu doar prin prisma anilor care au trecut.

Priviți-vă prin prisma drumului parcurs.

Fiecare chip poartă o poveste.
Fiecare zâmbet ascunde bucurii și încercări.
Fiecare dintre noi a lăsat ceva în urma sa.

Și poate că acesta este momentul să fim pur și simplu recunoscători.

Pentru că suntem aici.

Pentru că ne putem revedea.

Pentru că putem rosti din nou numele unor oameni care au însemnat ceva pentru noi.

Pentru că putem râde de amintiri vechi și, poate, pentru câteva clipe, putem redescoperi tinerețea pe care nu am pierdut-o cu adevărat.

Dragi colegi,

Au trecut 45 de ani.

Ne-a schimbat viața, ne-a schimbat timpul, ne-au schimbat anii.

Dar ceva esențial a rămas:

legătura dintre noi.

Să-i păstrăm în suflet pe cei care nu mai sunt și să prețuim bucuria de a-i avea astăzi aproape pe cei care au rămas.

Pentru că, dincolo de profesii, de destine și de anii care s-au așezat peste noi, rămânem oamenii care au pornit împreună la drum.

Iar mâine, când voi fi din nou alături de voi, nu vom avea nevoie de multe cuvinte.

Ne vom privi, ne vom recunoaște și vom ști.

Unele prietenii nu se măsoară în ani. Se măsoară în ceea ce timpul nu reușește să ia.

Vă îmbrățișez cu toată prețuirea și emoția pe care le port pentru această generație.

Promoția 1981 — o parte din viața noastră, pe care timpul nu o poate șterge.

‍