‍

45 de ani de prietenie, medicină și amintiri

Dragi colegi, ne-am adunat din nou,
După atâția ani, la Clujul nostru drag și nou,
Cu tâmple argintii, dar sufletul senin,
Să ne întoarcem pentru-o clipă la anii de destin.

Patruzeci și cinci de ani au trecut ca un gând,
Cu drumuri și cu griji, cu viața alergând,
Dar când ne întâlnim, parcă timpul s-a oprit,
Și fiecare-i iar studentul care-a fost cândva, fericit.

REFREN

Promoția ’81, ce ani am adunat,
Cu râsete, examene și tot ce-am încercat!
Ne-au dus prin lume anii, prin viață ne-au purtat,
Dar Clujul și prietenia mereu ne-au adunat!

DOAMNA RECTOR — ANCA DANA BUZOIANU

Și mai întâi, cu respect și cu onoare,
O salutăm pe doamna rector, prezentă la serbare,
Anca Dana Buzoianu, vă mulțumim frumos
Că sunteți azi cu noi, într-un moment atât de prețios.

Ne bucurăm că școala noastră ne primește iar,
Cu amintiri, cu emoții și-un zâmbet luminos și clar,
Iar noi, promoția veche, venim cu bucurie,
Să-i mulțumim pentru anii ce ne-au dat o meserie.

ANATOMIA — ALBU, CIOBANU, SIDO

La Albu, la Ciobanu, la Sido, rând pe rând,
Învățam anatomia cu atlasul tremurând.
Știam oase, nervi și mușchi, fiecare bine-n parte,
Dar la examen, dintr-odată, dispăreau toate din carte!

„Unde-i nervul? Unde-i mușchiul?” — întrebarea apărea,
Iar memoria, foarte demnă, imediat ne părăsea.
Cu atlasul lângă noi și cu privirea în tavan,
Descopeream că anatomia-i un domeniu suveran!

Dar dintre toate lecțiile ce ni s-au dat atunci,
Am învățat să fim atenți la nervi, la oase și la funcții.
Și chiar dacă uneori ne mai pierdea vreun ligament,
Azi privim în urmă și zâmbim elegant.

BIOCHIMIA — BÂRZU

La Bârzu, biochimia ne-a pus serios pe gânduri,
Cu enzime și reacții, cu formule în șiruri.
Ciclul lui Krebs ne urmărea aproape zi de zi,
Iar ATP-ul devenise comoara ce-o doream cu toții.

Metabolism, oxidare, glucoză și reacții,
Aveam în cap atâtea formule și combinații.
Iar după-atâta biochimie, fără pic de odihnă,
Simțeam că pentru examen ne trebuie-o reanimare… liniștită!

FIZIOLOGIA — BACIU

La Baciu, fiziologia ne ținea mereu în priză,
Că orice întrebare putea deveni surpriză.
Știam pulsul și tensiunea, reflexul și respirația,
Dar la examen ne creștea brusc circulația!

Când profesorul întreba, deveneam foarte atenți,
De parcă eram pacienți, nu studenți.
Iar dacă răspunsul nu venea deloc firesc,
Ne spuneam: „Respiră adânc… și poate îți amintești!”

PATOFIZIOLOGIA — TOMUȘ

La Tomuș, patofiziologia ne-a învățat,
Că organismul e complex și greu de descifrat.
Acidoză, alcaloză, mecanisme fel de fel,
Și fiecare examen devenea un mic duel.

Știam de ce apare boala, de ce ceva se schimbă,
Dar când eram întrebați, memoria începea să ningă.
Aveam teoria-n minte, frumos organizată,
Dar exact la examen… dispărea toată deodată!

ANATOMIE PATOLOGICĂ — CĂLUȘERU ȘI PETRESCU

La Călușeru și Petrescu, la patologie,
Am descoperit că boala nu-i simplă teorie.
Țesuturi, celule, leziuni de memorat,
Și după câteva cursuri, orice simptom ne-a speriat.

Aveam o simplă tuse? „Poate fi ceva grav!”
Ne puneam diagnosticul cu aer foarte brav.
O durere într-o parte? „Sigur e complicat!”
Așa ajunsesem doctori… înainte de-a fi absolvit, de fapt!

SEMIOLOGIA — BOERIU

La Boeriu, semiologia ne-a cerut să fim atenți,
Să știm să fim medici, nu doar buni studenți.
Să-ntrebăm, să ascultăm, să vedem cu ochiul clar,
Că uneori un semn mărunt spune un lucru foarte rar.

Un suflu, o tuse, o durere, un oftat,
Puteau schimba diagnosticul imediat.
Și dacă nu găseam nimic după primul consult,
Mai ascultam o dată… ca să fim siguri de tot!

FARMACOLOGIA — CUPARENCU

La Cuparencu, farmacologia ne-a dat de lucru,
Cu medicamente multe, de nu mai știai ce să mai spui.
Indicații, doze, reacții, contraindicații,
Ne-am trezit specialiști în complicate combinații.

Un medicament avea un nume foarte greu,
Altul avea trei denumiri — și toate-n creierul meu!
Iar dacă mai apărea și-un medicament nou,
Ne întrebam în șoaptă: „Ăsta-i bun pentru ce, oare?”

MEDICINA INTERNĂ — VLAICU

La Vlaicu, medicina internă ne-a cerut
Să gândim ca un medic, nu doar ce-am reținut.
Istoric, examen clinic, diagnostic diferențial,
Iar cazul cel mai simplu devenea monumental.

„Ce are pacientul?” — întrebarea suna clar,
Noi căutam răspunsul prin tot ce învățasem iar.
Și dacă nu știam, aveam un plan salvator:
„Mai examinăm pacientul… și revenim, dom’ profesor!”

MICĂ CHIRURGIE — KAUFMANN

La Kaufmann, Mică Chirurgie — precizie și migală,
Un fir, un nod, o sutură, fiecare cu socoteală.
Mâna trebuia să fie sigură, ochiul atent,
Că-n chirurgie și un fir contează enorm, evident.

Pansamente, suturi, instrumente pe masă,
Fiecare manevră trebuia făcută cu grijă, nu în grabă.
Și-am învățat atunci, cu seriozitate,
Că „mică chirurgie” cere… mare îndemânare!

CHIRURGIA — GICU IONESCU

La Gicu Ionescu, chirurgia ne-a chemat,
Cu bisturiul în mână și cu sufletul concentrat.
Acolo mâna sigură era lucru de onoare,
Iar mintea limpede, în orice clipă, salvatoare.

Am învățat că-n chirurgie nu-i loc de ezitare,
Că precizia mâinii poate face diferență mare.
Și după câte-o gardă lungă, până-n zori,
Visam la un pat liniștit, nu la încă zece tumori!

PEDIATRIA — MIU

La Miu, pediatria ne-a spus, cu glas atent,
Că micul pacient nu-i un adult mai mic procent.
Copilul are lumea lui, cu teamă și mirare,
Iar mama știe uneori diagnosticul din prima întrebare.

Noi veneam cu teorii, cu cărți și explicații,
Mama venea cu propriile observații.
Și după ce-o ascultam, cu aer competent,
Constatam că dânsa știa… aproape totul, evident!

PSIHIATRIA — MICLUȚEA

La Micluțea, psihiatria ne-a făcut să medităm:
„Ce-i normal în lumea asta? Cum putem să-l definim și să-l aflăm?”
După-atâtea clasificări și termeni de memorat,
Ne priveam unii pe alții cu un aer suspectat.

Unul vorbea prea mult — „Are ceva, se vede!”
Altul era prea tăcut — „Și ăsta ceva ascunde!”
Dar până la urmă, după tot ce-am învățat,
Am spus: „Studenția însăși e-un diagnostic minunat!”

CĂMINELE — CASA NOASTRĂ

Și-apoi erau căminele, cu viața lor aparte,
Cu nopți fără sfârșit și povești până departe.
Cu apă caldă uneori și cu noroc mai rar,
Dar cu prietenii ce ne făceau viața un tezaur rar.

Unul învăța, altul dormea, altul făcea gălăgie,
Iar altul promitea solemn: „De mâine-ncep serios, să fie!”
Și mâine devenea poimâine, apoi o altă zi,
Dar, cumva, până la urmă, cu toții am reușit!

CIUCE, TODORAN ȘI PRECUP — FRAȚII MEI

Dar vreau să spun un gând, în mod cu totul aparte,
Pentru trei colegi ce mi-au fost aproape-n toate.
Ciuce, Todoran și Precup, nume dragi mie,
Cu voi am împărțit cei mai frumoși ani din studenție.

Am fost colegi de grupă, colegi de dormitor,
Dar mai presus de toate, prieteni de-un adevărat fior.
Cu voi, o glumă simplă devenea spectacol mare,
Iar poantele n-aveau sfârșit nici ziua, nici la culcare!

În camera de cămin, când lumea adormea,
La noi începea povestea și nimeni nu tăcea.
O glumă după alta, cu râsul până-n zori,
Și parcă și pereții se bucurau de noi!

Am împărțit și griji, și pâine, și necaz,
Și emoții înaintea examenului de caz.
Când unul era trist, ceilalți îl ridicau,
Iar când unul avea nevoie, ceilalți nu-l abandonau.

Au trecut apoi decenii, fiecare-a mers pe drum,
Dar prietenia noastră n-a dispărut nicicum.
Că unele legături, când sunt cu-adevărat curate,
Nu se măsoară-n ani și nici în depărtări uitate.

Ciuce, Todoran, Precup, vă spun acum, senin:
Voi mi-ați fost frați de tinerețe, frați de râs și de destin.
Și dacă timpul ne-a albit și viața ne-a schimbat,
În sufletul meu, colegi, nimic nu s-a schimbat!

Pentru voi ridic paharul, cu drag și bucurie,
Pentru toți acei ani frumoși din studenție.
Și dacă mă întreabă cineva ce-am câștigat atunci,
Răspund fără ezitare: trei frați și-o mie de amintiri!

CANTINA

La cantină ne duceam cu foamea-n buzunar,
Cu tava înainte și cu bugetul foarte rar.
O supă, niște cartofi, un fel de mâncare,
Iar desertul era pentru noi tratament de salvare.

Nu era mare lux, dar era viață împreună,
Și orice masă simplă ne făcea poftă bună.
Iar dacă primeai o porție ceva mai generoasă,
Era ca și cum venise o minune sănătoasă!

CROCCO

Și cine poate uita cofetăria Crocco,
Unde mergeam „doar pentru-o prăjitură” — și nu numai pentru asta!
O cafea, o prăjitură, o privire aruncată,
Și câte-o mică poveste romantică, pe loc complicată.

Acolo se făceau planuri, speranțe și iubiri,
Cu vorbe dulci, cu zâmbete și multe amintiri.
Și dacă plecai de-acolo puțin îndrăgostit,
Spuneai: „Nu-i nimic grav — e doar un caz fericit!”

SOMEȘUL, IUBIREA ȘI GELOZIA

Pe malul Someșului, în serile senine,
Vorbeam despre iubire, despre lume și destine.
Unii visau la glorie, alții la un mare amor,
Dar toți visam că viața ne va fi de viitor.

Iubirea studențească avea puls accelerat,
Cu tahicardie sinceră și prognostic rezervat.
O privire, un zâmbet și-un mers pe lângă râu,
Și deja se complica tot cazul nostru viu!

Iar gelozia venea și ea, cu pasul apăsat,
Când unul către alta prea frumos s-a uitat.
Aveam atunci aritmii și-un ritm neregulat,
Dar totul se trata… cu-un zâmbet împăcat!

PARCUL CENTRAL ȘI CASINO

În Parcul Central mergeam la plimbare,
Cu vise mari, cu vorbe și declarații de iubire.
La Casino, romantici, ne credeam nemuritori,
Cu planuri pentru viață și promisiuni până-n zori.

Dar uneori iubirea lua altă direcție,
Și apărea, inevitabil, câte-o mică disecție!
Se despărțeau doi tineri cu aer foarte grav,
Iar după trei zile… se împăcau, firesc și suav!

Așa era studenția: cu râs, cu dor și foc,
Cu inimi care băteau mai tare decât în orice loc.
Și chiar dacă uneori prognosticul era rezervat,
Am supraviețuit cu toții — și asta-i minunat!

COLEGII VENIȚI DE PESTE HOTARE

Și vreau să spun un gând colegilor veniți de departe,
Ce-au lăsat în urmă familie, prieteni și cetate.
Ați venit la Cluj cu visul de-a învăța,
Cu limbi și obiceiuri diferite, dar cu aceeași dorință-n inima voastră.

Nu v-a fost ușor să fiți departe de cei dragi,
Să-nvățați într-o limbă nouă, printre colegi și pași.
Dar medicina nu cunoaște hotare sau distanță,
Iar prietenia noastră v-a dat curaj și speranță.

Am stat la aceeași masă, am dat aceleași examene,
Am avut aceleași emoții, aceleași nopți și probleme.
Și astăzi, după ani, vă spunem cu bucurie:
Ați venit atunci la Cluj, dar ați rămas în familia noastră pe viață!

PENTRU CEI CARE NU MAI SUNT

Acum, colegi, o clipă să lăsăm gluma-n pace,
Că viața, uneori, și despărțiri ne face.
Sunt profesori și colegi care nu mai sunt cu noi,
Dar îi purtăm în suflet, mereu, înapoi.

Ne-au dat din știința lor, ne-au dat și-un sfat curat,
Ne-au modelat ca oameni și medici ne-au format.
Iar colegii care-au fost cândva alături de noi
Rămân în amintire, chiar dacă astăzi sunt în alte ploi.

Timpul poate să ia ani, chipuri și destine,
Dar nu poate șterge ce-a rămas în noi, în bine.
Pentru ei, acum, un gând și-un moment de reculegere,
Cu respect, cu dragoste și cu profundă mângâiere.

Iar dacă ei ne văd de undeva, din depărtare,
Probabil ne-ar spune: „Nu stați prea mult în întristare!
Zâmbiți, că asta-i viața, cu bine și cu greu,
Și bucurați-vă de clipa ce v-a adus din nou!”

MULȚUMIRI CELOR CARE NE-AU ADUNAT

Și-acum să spunem tuturor celor care-au lucrat,
Ca noi să fim aici, după-atâția ani, adunați.
Au sunat, au căutat, au făcut plan după plan,
Și ne-au readus împreună după patruzeci și cinci de ani.

Vă mulțumim din suflet pentru tot ce-ați făcut,
Pentru timpul și răbdarea cu care ne-ați adunat.
Dintr-o simplă revedere ați făcut o sărbătoare,
Și pentru asta meritați aplauze cât mai mare!

Fără voi, poate eram fiecare pe-altă cale,
Cu amintiri ascunse prin sertare personale.
Dar voi ați spus: „Hai să ne vedem din nou!”
Și uite-ne aici, colegi, la marele nostru ecou!

MÂINE, ÎN PARADISUL LUI COSTEL CIUCE

Dar nu se termină totul odată cu această seară,
Că mâine ne așteaptă o aventură legendară!
La Costel Ciuce, în grădina lui de rai,
Vom avea, se pare, un tratament cum rar găsești în mai!

Acolo, printre pomi, în paradisul lui curat,
Vom uita pentru o zi tot ce medicul ne-a recomandat.
Vor fi sarmale și slănină, cu gust adevărat,
Un protocol ardelenesc, complet și consacrat!

Și lângă ele, bineînțeles, că doar suntem ardeleni,
Așteptăm o țuică bună, pentru colegi și gospodari demni!
Iar dacă tot e sărbătoare și vrem un festin deplin,
Să fie și un vin bun, rubiniu, curat și plin!

Va spune câte-un coleg: „Atenție la colesterol!”
Noi îi vom răspunde: „Azi nu facem niciun control!”
„Trigliceride?” — „Le lăsăm pentru altă zi!”
„Dietă?” — „E în concediu! Azi vrem doar a petreci!”

Și dacă unul spune: „Eu beau doar un păhărel!”,
Îl vom privi cu drag și-i vom mai pune unul la fel.
Iar dacă întreabă medicul: „Dar asta-i recomandat?”
Vom spune: „Nu știm, dar de patruzeci și cinci de ani ne-am tratat!”

Costel, îți mulțumim că ne primești cu drag,
Cu masa pregătită și cu grădina ta în prag.
Să fie voie bună, povești și veselie,
Că mâine tratamentul nostru este… prietenie!

REFRENUL FINAL

Promoția ’81, ce drum am străbătut,
Cu râsete și lacrimi, cu tot ce-am petrecut!
Ne-au dus prin lume anii, prin viață ne-au purtat,
Dar Clujul și prietenia mereu ne-au adunat!

Promoția ’81, să fim mereu uniți,
Cu suflete tinere, chiar dacă suntem albiți!
Să fie sănătate, iubire și mult spor,
Și să ne mai vedem, colegi, cât mai des, cu drag și dor!

Pentru Clujul nostru drag, pentru anii de-nceput,
Pentru școala care-n viață un drum ne-a construit,
Pentru profesorii care ne-au fost călăuză,
Pentru fiecare coleg ce astăzi ne salută!

Pentru cei care sunt aici și pentru cei departe,
Pentru cei ce ne-au rămas mereu aproape,
Pentru cei care-au plecat, dar nu i-am uitat,
Pentru tot ce-am fost și pentru tot ce-am realizat!

Și-acum, colegi, paharul să-l ridicăm cu bucurie,
Pentru Promoția ’81 și pentru prietenie!
Să avem sănătate, să avem ani senini,
Și să ne întâlnim mereu cu ochii și sufletele plini!

Iar mâine, la Costel, în grădina lui de rai,
Cu sarmale și slănină, să petrecem iar în mai!
Cu țuică ardelenească și cu vin bun, din plin,
Să închinăm pentru prietenie și pentru anii care vin!

LA MULȚI ANI, PROMOȚIA ’81!

Patruzeci și cinci de ani au trecut,
Dar sufletul nostru nu a îmbătrânit.
Am fost studenți, am fost colegi,
Am devenit medici,
Dar, mai presus de toate,
AM RĂMAS PRIETENI!

‍